POVESTE DE CRĂCIUN

Într-un oraş tare îndepărtat,strajuit de vârfurile semeţe ale munţilor ce pareau zidurile unei neasemuite cetăti,traia în linişte şi pace o mama singură cu dorul dupa fiul ei,plecat departe.Era o fiinţă suava cu inimă de floare si suflet de lacrimă pură. Zi de zi alerga după treburile zilnice cu o truda de furnică ageră.Munţii începuseră să prindă culori argintii iar pe alocuri işi îmbrăcaseră haina albă. Soarele se ivea uneori vesel cu slipiri de oţel doar pentru a vesti o noua zi ,ca apoi să se ascundă sub cetinile brazilor stăpâni aici ,de multă vreme.Ea nu contenea cu gândurile,sufletul ei ascundea o mare durere pe care o purta cu demnitate şi curaj dar care nu-i dădea pace zi şi noapte.Se apropiau sfintele sarbători ,toată lumea se pregatea cu sârg să le întâmpine cum se cuvine.Doar ea ,cu străngere de inimă pregatea totul ca în fiecare an.Venea Moş Crăciun şi toţi îl aşteptau nerăbdători sperând să le aducă daruri.Nici în discuţiile cu Prietena ,ce locuia la câteva străzi depărtare, nu îndraznea să-şi mărturisească dorinţa. Era aceeaşi de ani de zile şi de câte ori a rostit-o cu ardoare si dragoste în suflet,nu i s-a îndeplinit.
-Aş vrea să am o rochie nouă,îi spuse Prietena,de multă vreme mi-o doresc!
-Sigur o vei avea,soţul tău va primi găndul acesta şi o sa mergeţi în oraş ca să ţi-o cumperi ,răspunse Mama cu nostalgie.
-Tu stiu că îţi doreşti acelaşi lucru ca anul trecut şi ca şi ceilalţi ani!De data aceasta Moşul va fi darnic cu tine,o încuraja Prietena.
Ea o privi cu duioşie închizând în sufletul său neîncrederea si tristeţea.Dar cine ştie,norocul umblă prin lume ,se va opri o clipă si la casa ei.
În vremea asta ,la Polul Nord,Mos Craciun răsfoia catastiful unde spiriduşii săi însemnaseră dorinţele oamenilor din lumea întreagă. Îi atrase atenţia o însemnare vaga care i se păru că seamana cu o inimă."Ce sa fie,poate o dorinţa nemaipomenita pe care n-ar putea sa o îndeplinească".Când o citi însă ,dădu peste dorinţa Mamei şi i se paru fireasca şi foarte uşoară.Gata ,o va îndeplini,e pe măsura sufletului sau! Isi trimise spiriduşii in oraşul cel mai mare în care locuia Fiul.Nu demult acesta îşi cumparase o casă şi trăia fericit şi mulţumit împreuna cu Soţia lui.Nu aveau copii dar sperau cât de curând visul lor să se împlinească.Stăteau la masă si croiau planuri de sarbători.Vor împodobi un brad mare cu multe podoabe,trebuie sa se bucure de casa lor mare şi frumoasa.În planurile lor Mama nu-si avea locul.Spiriduşii Moşului se întoarseră trişti la acesta.După ce îi povestiră totul ,Moşul cazu pe ganduri."Ce mult m-am înşelat ,am crezut ca e simplu sa îndeplinesc această dorinţa!se gândea el.Nu se poate ,trebuie sa fac ceva",continua Moşul sa se gandeasca.În mare grabă luă legatură cu Fiul si avu o discutie.Acesta îl asigură că de mult timp se găndeşte la acest lucru si nu va lasa nerezolvata problema.Moşul avea încredere în Fiu pe care îl ştia om de ispravă.
Ea Ajunul Crăciunului,fulgi mari si deşi ca nişte stele plutitoare acopera incet ,incet oraşul parca adormit.Dansau un dans al cerului cu mii de piruiete calme,rotitoare,deasupra copacilor şi caselor.Se aşternea cu răbdare un strat de nea pe străzile cu forfotă mare.Ici , colo se mai vedea căte un trecător purtănd povara verde a bradului de Crăciun.La geamul cu perdeluţe de spumă,Mama privea îngrijorata la avalanşa de alb ce părea că prinde tot mai multă putere."Ce face Fiul acum,să nu ningă prea mult ca să poata circula cu maşina,trebuie să facă cumpărături,să meargă pe la prieteni"se gândea Mama cu puţină amărăciune.Marama serii se lăsa ca un văl peste case.Luminile încep să se aprindă,oraşul devine un sanctuar al iernii strălucitoare.
Deodată la poarta Mamei soseşte un Mesager.Sună iar ea intreabă mirată:
-Cine este?
-Sunt Mesagerul şi am ceva pentru dumneavoastră!
-Ce ai ,de la cine?
-Am ordin să nu spun nimic păna nu văd persoana pentru care am venit.
-Bine,am să cobor ca să te intămpin,spune cam plictisită Mama.
Ajunsă la locul stabilit Mesagerul scoate un vas mare de cristal neasemuit de frumos din care râdeau sfidând iarna o mulţime de lalele roşii,florile ei preferate.
Ce surpriză! Cine să fie? se întreba cu uimire Mama.Privind cu atenţie descoperi un răvaş, legat frumos cu un şnur de aur.Cu mâinile tremurânde dezlegă şnurul şi citi:Bună sara lui Crăciun!Multă sănătate şi pace în suflet îţi doresc!Fiul.

Împodobeşte-ţi blogul de Sărbătorile de iarnă! « Maranatta

Împodobeşte-ţi blogul de Sărbătorile de iarnă! « Maranatt
Slipiri de soare peste tot
Se-mprăştie prin casă,
Ce reci miracole mai pot
Să vină-ncet,îţi pasă .

Ca un stăpân al timpului
Din nou ai apărut
Să dai tărie gândului
Pe care l-ai născut.

Podoabe mici şi fine
În taina-ai îmbrăcat,
Verdeaţa ta le ţine
Căci toţi le-am aşteptat.

O seară magică visăm
Vegheaţi mereu de tine,
Visele reci le alungăm
Gândim numai la bine.

ÎNTÂMPLĂRI DE ZI CU ZI Mădălina

Spre surprinderea mea in clasa în care am intrat era o hărmălaie de parcă un stol de vrăbii gureşe s-ar fi luat la ceartă pentru nişte boabe de grâu.Apariţia mea nu a produs un mare efect,ochii mi s-au oprit,fără să vreau asupra celor două din ultima bancă.Contrastau prin înfăţişare de parcă întunericul şi lumina ar fi fost obligate să convieţuiască în acelaşi loc. Fata dinspre perete avea nişte plete blonde ca soarele,strănse la spate, iar cea de la geam te săgeta cu strălucirile ochilor ei negri şi vicleni de parcă tot timpul ar fi vrut să te ispiteasca cu ceva spre a obţine mereu favoruri.În faţa lor,tăcută şi sfioasă se ascundea parcă, o mogâldeaţă de fată cu un surâs de rază de soare şi câtlionţi rebeli ce îi cădeau fără vrere peste făţa ca o lună plină.Într-o clipă de răgaz apuc să spun şi eu câteva cuvinte dar care pătrund ca nişte săgeţi în sufletele înfiorate de suflul curiozităţii.Doresc să aflu şi eu numele celor care nu pot să zăvorasca o clipă sunetele ce se vor a fi cuvinte dar mereu rămân la calmul clipelor de început.Romina şi Paula cele două vajnice comentatoare de evenimente cotidiene ,rămân surprinse că li se cere să păstreze decenţa interlocutorului care trebuie să acorde un minimum de respect celui din faţa lui.Mimau o vesnică împotrivire sugerând dorinţa de a fi lăsate în pace.Intuiesc că mobilul distracţiei lor este mâna de om ce stă în faţă şi spre care aruncă vorbe otrăvite cu o satisfacţie greu de imaginat la nişte copii de vârsta lugerilor firavi din grădina mea.
Toamna abia îşi despletise pletele arămii ajutată de strălucirile uneori oţelite ale soarelui de septembrie. Razele lui lăptoase şi fine îşi găsesc culcuş în sala cu murmur de frunze uscate şi mângâie tandru capetele infierbăntate de tonul discuţiilor sau de efortul găndirii..Doar ochii iscoditori şi jucauşi aleargă de colo, colo căutând un prilej de joacă sau amuzament.Bătrânul tei din faţa geamului îşi freamată frunzele lin ca muzica violoncelului pe care profesorul de muzica o împrăştie adesea prin salile de clasa.Un septembrie magic îşi întinde aripile fermecate peste oraşul de la poalele munţilor,se vad stropi de ploaie strălucind ca nişte ghirlande aurite dar numai căt sralucirea soarelui sa prindă mai multă putere şi prospetime.
Privesc micuţa fiinţa din faţă şi în mimtea mea încolteşte un gănd asupra căruia trebuie să mai stărui.O voi salva caci ochii ei îmi spun cat de tristă este.Timpul se învărte parca intr-un dans nebun şi, de pe o zi pe alta, nimic nu se schimbă.Se apropie o zi însemnată şi forfota pregatirilor artistice, care încep doar cand studiul înceteteaza ,transforma locul intr-un veritabil atelier unde zeci de minţi croiesc şi insereaza boabe de mărgaritare pe rochia imaginaţiei pe care să o poarte ca la paradă, toţi în ziua stabilită.
La ce se pricep mai bine aceşti copii ,îi cunosc de puţin timp,suficient ,însa, să îmi dau seama că vor performa în ritmul nebun al dansului.Au ritmul în sănge,sufletul lor vibreaza la fiecare acord de vioară,tresar de cate ori acorduri de muzică se aud din stradă.Am căutat omul care stăpâneşte ritmurile dansului ţigănesc şi am găsit muzica potrivită.Era o problemă cu alegerea perechilor de dansatori căci toţi ar fi vrut sa devină vedete şi să evolueze în faţa celorlalţi.Mă rugam ca Mădălina ,fata cu ochii trişti, să se descurce ca să se evidenţieze prin ceva ,ca o recompensă penrtu suferinţele îndurate.
Da, e foarte bună,îmi spune instructorul cu mândrie iar inima mea nu-şi mai gaseste locul în piept.Ştiu ca va munci şi va performa lăsând în urmă tristeţea căci asemenea celor din etnia ei are ritmul în sânge.Din momentul acela am ştiut că Mădălina este salvată.

Marea decepţie

Aşa sunt eu stau în prejma celor care suferă,se tânguiesc când soarta le joacă mereu câte o festă.Uite,prietena mea,Adela e în culmea disperării că dobitocul de Alex nu i-a trimis nici măcar un mesaj de Anul Nou.Dar cine-i de vină? Ea,ştia că se va întâmpla acest lucru,telefoanele din ultimul timp erau din ce în ce mai reci şi telegrafice.De fapt ,să vă spun drept ea îi dădea mai mult telefon din România căci el ,acolo în Spania nu avea serviciu,se plângea că nu poate să o sune nici să meargă la cafe internet să vorbească cu ea Dar oare ce face el de trei luni acolo,mă întrebam eu,cu ce trăia, daca nu avea serviciu,asta încercam să-i explic şi eu prietenei.Ea ,nu şi nu, că el e cuminte, că el s-a dus acolo să câştige bani să-si cumpere un apartament.Şi de şase ani,de când e acolo ce-a făcut?Nu se ştie!

Adela e o femeie încă frumoasă,suplă şi elegantă,cu pretenţii,exigentă cu sine dar mai ales cu cei din jur.Un lucru e sigur,n-a avut noroc in dragoste;prima căsnicie eşuată,a doua,cea prezenta,în pragul falimentului şi acum când crede că a gasit iubirea vieţii ei,uite totul nu e decât un mare balon de săpun parfumat care s-a spart.Acum aleargă agitată prin bucătărie ca un leu în cuşca lui prea strâmtă:

-Nu-mi vine să cred!un simplu mesaj n-a fost în stare să-mi scrie!argumentează ea în maxima alertă.

-Ce te mai miră,când a venit din Spania după şapte luni de aşteptare şi chin şi vorbit la telefon şi pe mess ce ţi-a adus?mai pun şi eu paie pe foc.

E foarte supărată,o înteleg pentru că o cunosc,pune mult suflet şi pasiune în ceea ce face.Dar numai dacă îi place,adică cum s-ar zice dacă îi iese şi ei ceva.Nu e o curvă,suntem prietene de zece ani,ne ştim toate frământarile,lucrăm în acelaşi loc tot de atâta timp şi ştiu că nu şi-a înşelat bărbatul niciodată.

-Sunt atât de furioasă încât dacă ar fi aici i-aş trage două palme să mă tină minte,spune ea.

-Era mai bine dacă iţi trageai ţie două inainte de a-ţi pune inima pe tapet în faţa lui,atunci în tren când l-ai întâlnit,i-o trântesc eu fără să vreau.Tace,ştie că am dreptate,mereu am încercat să-i sugerez că nu-i de ea.Era şi mai tânăr decât ea cu opt ani,ce-i drept nu se prea observa,el avea

părul cărunt,era o matahală de om,tăcut şi cu o privire de viţel la poarta nouă,nu ştiu ce-i plăcea la el.Un ratat cu pretenţii,doar are facultatea de construcţii,îl scuza ea.Ce mare scofală,până la atâţia ani n-a reuşit nici măcar o maşină să-şi cumpere,un apartament ,ceva!

-Hai să ştergem toate mailurile din imboxul meu,să nu mai vad vreun semn de la el,îmi spune ea plină de nervi.Până acum i-am găsit zeci de scuze pentru comportarea lui rece dar nu mai pot.

-Bine că te-ai lămurit,era şi timpul după atâtea frământări şi emoţii câte ai investit în relaţia asta.Oricum erai convinsă că nu avea niciun viitor.

-Bine,scrie-i un mesaj pe mesinger să fiu sigură că îl citeşte,mă indeamnă ea.

-Ce să-i scriu?întreb eu iar ea începe să-mi dicteze încet:"Am deschis sertarul inimii şi-am găsit acolo prietenia ta (ai spus că nu mi-o va lua nimeni niciodată)prăfuită şi-am aruncat-o la gunoi.Păcat,nu merita încrederea şi dragostea mea."