M-am trezit cu liliacul în suflet, semn că supărarea a trecut şi dorul de viaţă a revenit.E un sentiment pe care îl trăiesc de ceva vreme şi Prietena îmi spune la fel, mai ales de când El a plecat definitiv şi e convinsă ca nu se va mai întoarce.De ce nu?e încă dornică de a dărui ,e viaţă peste tot,lumina intră tot aşa pe geam,respirăm acelaşi aer.
Ador liliacul,are atâta gingăşie în florile sale încât te face să uiti de tot şi de toate.Privesc cu nostalgie explozia de mov ,e atâta tinereţe în ea că uit pentru o clipă de apusul spre care mă indrept.
Aştept liliacul ca pe o speranţă de viaţă,voi umple casa de parfumul lui discret,o să mă ploconesc în faţa lui în fiecare dimineaţă cerşind un strop din soarele pe care l-a adunat în petelele mov.E tot ce vreau acum,mâine,cine ştie...