Toate se întâmplă, uneori acţionăm ca nişte actori pe o scenă improvizată de viaţă.Maria e o fire voluntară, a acceptat o vreme tutela soacrei , mai ales că nu avea ce face în situaţia în care venise pe lume un copil.După perioada de concediu postnatal trebuia să se prezinte la post ,asă că a hotărât să plece fără copil, la început din considerente materiale, pe bună dreptate ,nu ştia unde va locui, ce condiţii i-ar putea oferi copilului. Chiar nu putea creşte un copil stând în chirie,trebuia să meargă la serviciu în fiecare zi, cu cine sa-l lase.A hotărât să-l lase la soacra ei şi să îl viziteze.Numai că vizitele erau tot mai rare până când divorţul s-a pronunţat şi copilul a fost încredinţat tatălui.Maria plătea pensie alimentară ,a început să-i convină acest lucru şi încet -încet,dorul de copil s-a estompat şi a început să-si vadă de viaţa ei.Anii au trecut , ea nu şi-a mai văzut copilul de peste zece ani.Între timp s-a căsatori cu Ştefan,un june tomnatic şi foarte împrevizibil.
Eu eram încorsetată într-o căsnicie în care îmi acceptasem rolul de executant manevrată de o fire puternică şi volumtară.Fiul meu era un trofeu pentru tatăl lui fără a-şi asuma prea multe obligaţii.Eu aveam răspunderea lui:să-l hrănesc , să-l supraveghez, să am grijă de sănătatea lui.E adevărat că îmi asumam aceste responsabilităţi cu propria mea voinţă, cu o dragoste necondiţionată care sălaşluia în sufletul meu.Îl căram de multe ori în spate prin oraş, când făceam cumpărături ,îl duceam de multe ori cu mine la serviciu , pe unde făceam naveta ,tatăl lui considerând că este mai mult răspunderea mea să-l cresc.Era dolofan, sănătos , doar că după un an ochii lui nu erau în ordine şi se observa din ce în ce mai mult un strabism accentuat. Au urmat operaţii şi săptămâni de spital , unde tot eu eram dispusă să mă sacrific.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu