La fel şi totuşi atât de diferit....

Maria are şi ea un băiat , ce-i drept mai mic decât al meu ,şi-a urmat părinţii în cariera didactică ,mi-aş fi dorit şi eu acelaşi lucru , dar uite că al meu este o fire mai practică ,a intuit că nu e mare brânză să fii profesor şi s-a îndreptat spre informatică.Azi nu-mi pare nici mie rău cu toate că plătesc un preţ atât de mare:depărtarea mă omoară;cel puţin pe mine , nu ştiu dacă şi pe el,ma întreb mereu acest lucru din ce în ce mai des.
Ştiu povestea Mariei de zece ani,  de când suntem colege.S-a îndrăgostit de un coleg de facultate, o dragoste pasională şi puternică.Colindau munţii împreună , fără bani,  îşi puneau câteva haine în rucsac ,ceva demâncare şi porneau la pas ,uneori cu un grup de colegi ,alteori singuri.Cine putea să le stea în cale ,toată lumea era a lor.Într-o astfel de aventură montană a fost zămislit Sebastian ,băiatul ei.Erau în ultimul an de facultate, urma repartiţia.S-au căsătorit  în speranţa că vor lua posturi  măcar în apropiere.N-a fost să fie aşa ,Maria  a luat un post în Banat iar soţul ei foarte aproape de casa părinţilor ,la Ploieşti.

Din nou...

Aceleaşi gânduri scormonesc noaptea şi aleargă prin mintea obosită de treburile zilnice.Tot el e de vină,nu ştie, nu poate să-şi imchipuie că zilele care se scurg neîncetat sapă o prăpastie adâncă între noi.Uneori am impresia că nici nu mai există, e aşa de departe, alteori parcă e în oraş cu prietenii şi îl aştept să vină acasă.
Cine şi-ar fi putut închipui , acum zece ani,  că voi plânge şi din cauza lui aşa cum plângeam adesea după jignirile celuilalt.Cum mă incuraja ,trăia alături de mine toate necazurile.uşurându-le parcă.De multe ori spunea:"Aşa ţi-l bat de nu se alege nimic de el dacă mai continuă aşa."Niciodata nu l-am lăsat să-şi pună ameninţatea în practică, ştiam că ar fi urmat un dezastru pentru toată familia,sau poate s-ar fi clarificat lucrurile şi ruptura ne-ar fi apropiat mai mult ,n-ar fi plecat atât de departe in locul unde azi şi-a aşezat destinul.
Încerc să înţeleg depărtatea,obligaţiile,caut mii de scuze,inventez motive dar doi ani e prea mult, lasă urme adânci în suflet,şterg amintirile atât de dragi...până la urmă fără familia ta cine eşti?Oricât ai crede că o altă familie te poate adopta, nu va fi ca a ta nicidată.Cine ştie?Aştept să vină vremea când o să-şi dea seama că doar mama e capabilă de sacrificiul suprem.

CHEIA GÂNDURILOR

Ca nişte aripi întinse spre cer, cu albul de lebădă
mută, se urcă spre suflet un roi de gânduri albastre pe care nu le mai poate stăpâni.Ea nu e persoana inclinată spre miazăzi ci mai degrabă spre miazănoapte. Ascultă cu patos un cântec de aur din zarea aceea pe care numai noi o cunoaştem.E un albastru peste visele ei dar parcă s-a transformat în mucegaiul verzui al temerilor de ieri şi de mâine.
Va găsi oare cheia cu care să deschidă poarta trandafirilor prin care să ajungă la visele cernute prin sita de aur al ochilor minţii?

Madalina Manole - suflet gol

REFLECŢII

Another photo album by Smilebox

PRIMĂVARA

Un soare blând a răsărit
Peste albastru infinit
Vor răsări iar ghiocei
Rămân inchisi in ochii mei.

Gingăsie si culoare
Se asează-n suflet blând
Stă acolo până moare
Sau rămâne numai gând.

Atâta alb si roz a apărut
Dintr-un neant de nepătruns
Cu gingăsie a umplut
Sufletul meu in vis ascuns.

Peste tot ploaie de roz
In petale de atlaz
O maramă albă-si pun
Toate crengile de prun.

Sufletul va rătăci
Peste frumuseti ascunse
Ploaia-n ochi va rătăci
Spălând visele rămase.

FEMEIA!!

Dumnezeu a creat FEMEIA.Ea nu îmbătrâneşte niciodată.Trăieşte veşnic prin condiţia ei de MAMĂ.El i-a dat un zâmbet din raze de soare şi i-a modelat inima din aur pur.În ochii ei a pus stelele strălucitoare de pe cer iar în obraji trandafiri roşii. I-a aninat în păr străluciri de diamant şi culorile zilei de vară.Are în vorbă mierea fagurilor de albine şi mângâierea adierilor blânde de primăvară.A pus în sufletul ei jertfa sfinţilor mucenici şi dăruirea marilor artişti precum şi abnegaţia celor cu vise măreţe.
Minunea aceasta Dumnezeu a dăruit-o lumii!